7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:25
No menu items!

Albania primește de la UE statutul de țară candidată la aderare

spot_img

Albania va trebui să îndeplinească numeroase criterii pentru aderare, printre care combaterea criminalității și corupției

 UE

Statele membre ale Uniunii Europene au decis marți să acorde Albaniei statutul de țară candidată la aderare, a anunțat Comisia Europeană, potrivit AFP.

Decizia, luată în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor europene la Luxemburg, care au urmat recomandările Comisiei, trebuie aprobată de șefii de stat și de guvern din UE, la summitul european de joi și vineri.

„Felicitări pentru statutul de candidat pe care tocmai l-am convenit”, a scris Fule pe contul său de Twitter. „(Este) o recunoaștere a eforturilor privind reformele, (dar și) o încurajare la mai mult”, a adăugat el, potrivit Reuters și DPA.

Statutul de candidat nu înseamnă o aderare automată, lucru subliniat și de o sursă europeană citată de AFP. Acest statut deschide calea unui proces de negocieri „care va lua timp”, a adăugat sursa europeană.

Țară membră a NATO și cu o populație de aproximativ trei milioane de persoane, Albania va trebui să îndeplinească numeroase criterii pentru aderare, printre care combaterea criminalității și corupției și aducerea sistemului judiciar și a administrației la standarde europene.

Comisia a recomandat acordarea statului de țară candidată Albaniei pentru a încuraja progresele înregistrate de acest mic stat balcanic în lupta împotriva corupției și crimei organizate, care rămân probleme majore, precum și în instaurarea unui stat de drept.

Albania se numără printre cele opt state care sunt candidate sau potențial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

C.A.