12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:11
No menu items!

Afganistan: O jurnalistă occidentală a fost ucisă, iar o alta a fost rănită într-un atac

spot_img

  afganistan atac jurnalista

O jurnalistă occidentală a fost ucisă şi o alta a fost rănită grav, vineri, într-un atac, în timp ce transmiteau de la pregătirea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în Afganistan sâmbătă, a anunţat un oficial din cadrul poliţiei, informează AFP.

„Una dintre jurnaliste a fost ucisă pe loc iar alta se află într-o stare critică”, a declarat Yaqub Mandozai, şeful adjunct al poliţiei din provincia Khost, unde a avut loc agresiunea, vorbind despre un atac comis de un bărbat îmbrăcat în uniformă de poliţist.

„Suntem profund întristaţi de acest incident tragic. Este prima dată în istoria provinciei Khost când sunt atacaţi jurnalişti străini”, a adăugat Mandozai.

Atacul şi bilanţul acestuia au fost confirmate pentru AFP de o sursă occidentală.

„Cele două jurnaliste au fost atacate” în districtul Tanai, în jurul orei 10.45, în timp ce se aflau în sediul local al poliţiei, a precizat Mobarez Mohammad Zadran, purtător de cuvânt al poliţiei din provincie.

Ministerul afgan de Interne a „condamnat ferm” acest atac comis de un „poliţist” şi a anunţat deschiderea unei anchete.

Acesta este al doilea atac care vizează direct un jurnalist occidental în Afganistan, după moartea lui Nils Horner, un cunoscut reporter anglo-suedez ucis la 11 martie în plină stradă în capitala Kabul, într-o operaţiune condusă de un comando sinucigaş taliban împotriva hotelului Serena, soldată în total cu nouă morţi, dintre care patru străini.

C.A.