18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 16:00
No menu items!

Afaceristul Dan Adamescu şi judecătorii care l-au ajutat, condamnaţi definitiv la închisoare

spot_img

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv la 4 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul în care este acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, magistraţii fiind şi ei condamnaţi la pedepse cuprinse între 3, 4 ani şi 12 ani de închisoare.

Decizia Înaltei Curţi este definitivă, astfel că inculpaţii trebuie să se prezinte la arest, de unde vor fi duşi la penitenciar. În aceeaşi cauză, fiul milionarului, Alexander Adamescu, este arestat în lipsă pentru că ar fi dat mită, împreună cu tatăl său, judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.

Magistraţii ÎCCJ au menţinut pedeapsa pe care o primise omul de afaceri Dan Adamescu la Curtea de Apel Bucureşti, de 4 ani şi 4 luni de închisoare, dar judecătorul Mircea Moldovan, care fusese condamnat la 22 de ani de închisoare, a primit acum 12 ani şi 2 luni de închisoare.

Dan Adamescu a fost arestat şi acuzat că le-a dat mită 15.000 de euro şi 23.000 lei judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă. Procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) şi Emanoil Postelnicu şi Gabriel Hanganu, pentru dare de mită. Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

M. Nedelcu