6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:30
No menu items!

Aerostar Bacău raportează o creștere a afacerilor cu 16% în S1

spot_img

Aerostar Bacău raportează o creștere a afacerilor cu 16% în S1

Compania Aerostar Bacău a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 104,8 milioane de lei, în creștere cu 16% față de perioada similară din 2012, când a raportat o cifră de afaceri de 88,1 milioane de lei.

Vânzările la export în prima parte a acestui an s-au ridicat la 96,1 milioane, ceea ce corespunde unei ponderi de 91,7%, potrivit unei raportări făcute marți către Bursa de Valori București. Profitul net în primul semestru a fost de 7,1 milioane de lei, față de 6,7 milioane în primul semestru din 2012.

În perioada analizată, Aerostar a avut 1.758 de angajați, dintre care 1.463 salariați proprii și 295 de salariați atrași prin agenți de muncă temporară.

Aerostar SA derulează afaceri în domeniul aviației civile – fabricarea de ansambluri și piese de aerostructuri, trenuri de aterizare, sisteme si componente hidraulice, servicii de mentenanță pentru avioane comerciale – și în domeniul aviației militare – servicii de reparații și modernizari, servicii de suport și engineering.

La prețul actual al acțiunilor, Aerostar are o capitalizare bursieră de aproximativ 186 de milioane de lei.

Vlad Bârleanu

foto: ziaruldebacau.ro