7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:54
No menu items!

Aeronavă cu 106 pasageri, aterizare de urgență la Timișoara

spot_img

Aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional Timișoara, după ce piloții unei aeronave Blue Air au solicitat turnului de control să le permită să coboare de urgență la sol

Blue Air se vinde! Peste cinci investitori, posibil interesați de companie

Conform opiniatimisoarei.ro, este vorba de o cursă București – Koln, care avea 106 pasageri la bord.

Aeronava a aterizat în deplină siguranță la Timișoara, în jurul orei 8.30, iar cei 106 pasageri au fost coborâți din avion și duși în aerogară, până la finalizarea verificărilor care se impun în astfel de situații.

Potrivit reprezentanților Aeroportului Timișoara, un senzor de la bordul aeronavei indica o depresurizare, astfel ca piloții au cerut permisiunea să aterizeze pe cel mai apropiat aeroport.

A aterizat de urgență un avion Blue Air care circula pe ruta Bucuresti-Koln, cu 106 pasageri la bord. Pilotul a anunțat o depresurizare, a aterizat la Timișoara, iar acum se fac verificări. Pasagerii au fost debarcați, așteaptă o nouă aeronavă să îi preia să îi ducă la destinație.

Nicoleta Trifan, purtător de cuvânt al Aeroportului Timișoara

Compania a decis să trimită o altă aeronavă care să preia pasagerii şi să îi transporte mai departe spre destinaţie.

S.M.