18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:55
No menu items!

Adriana Săftoiu: După achitarea lui Orban, e exagerat să cerem politicianului acuzat de DNA să demisioneze

spot_img

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a arătat, luni seara, într-o postare pe Facebook, că după achitarea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, este „exagerat să cerem în gura mare ca politicianul acuzat de DNA să îşi dea demisia”, afirmând că „nu întotdeauna când DNA acuză se şi adevereşte”.

„..acum, sincer… după achitarea lui Ludovic Orban, mi se pare cam exagerat să mai cerem în gura mare ca politicianul acuzat de DNA să îşi dea demisia, să renunţe la orice funcţie. Căci, iacă, renunţă, stă doi ani (caz fericit), şanse mari ca relaţiile lui personale, cariera lui să meargă la vale. Şi apoi e achitat”, a scris deputatul PNL Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Adriana Săftoiu a afirmat că „nu întotdeauna când DNA acuză se şi adevereşte”, deşi unora le este greu să accepte.

„Drept urmare, până la sentinţa finală, oricine are dreptul la prezumţia de nevinovăţie şi lăsat în pace. Nu ştiu cine a fost procurorul în cauză, dar el nu a devenit <<celebru>>, nu a fost pus în luminile rampei, nu a fost arătat cu degetul. Îmi pare rău pentru toţi cei care acceptă greu că nu întotdeauna când DNA acuză se şi adevereşte.”

R.D.