19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:48
No menu items!

Adrian Năstase, din nou la Curtea Supremă: „Nu știu dacă Papici e băsist sau nu”. Irina Jianu: „Procurorul Papici mi-a spus să fac declarații ca să scap de anchetă” UPDATE

spot_img
  • Adrian Nastase_SZUPDATE

Completul de cinci judecători al Curții Supreme a amânat, luni, audierea soţiei fostului premier Adrian Năstase, după ce avocatul acesteia a depus acte privind starea ei de de sănătate şi a arătat că, din motive medicale, ea nu poate face declaraţii la acest termen.

Curtea Supremă a reluat, luni, audierile în dosarul cunoscut ca „Zambaccian I”. Avocatul Danielei Năstase a depus la instanţă două acte medicale care arată starea de sănătate a acesteia şi a precizat că, la acest moment, ea nu poate face declaraţii. Aflată în sala de judecată, soţia fostului premier a fost întrebată de instanţă dacă doreşte să facă declaraţii şi a răspuns afirmativ, rugând judecătorii să acorde un termen în acest sens. Instanţa a arătat ulterior că Daniela Năstase poate da declaraţii la un termen ulterior ce va fi acordat în caz.

Tot luni, instanţa a audiat-o pe Irina Paula Jianu, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată în acest dosar la trei ani de închisoare cu executare.

Jianu le-a arătat judecătorilor că a fost audiată de fostul şef de secţie din DNA, procurorul Lucian Papici, care i-ar fi spus că poate scăpa de acuzaţii dacă demască alte persoane cu funcţii importante. „Am fost audiată de procurorul Papici. Eu i-am spus că nu ştiu de ce sunt acuzată, pentru că eu nu am dat sau luat mită vreodată. El mi-a spus atunci să fac declaraţii. Mi-a spus să vorbesc despre oamenii pe care îi cunosc. Atunci, eu l-am întrebat dacă voi mai fi acuzată dacă fac declaraţii, iar el a răspuns că nu”, a arătat Jianu.

Curtea Supremă o audiază, tot luni, pe martora Smaranda Corbeanu, după care ar urma fostul consul onorific al României în China din perioada guvernării lui Năstase, Ioan Păun.

Fostul premier Adrian Năstase a declarat luni că nu știe dacă procurorul Lucian Papici este sau nu „băsist”, însă i se pare ciudată „pasiunea” care se pune în legătură cu menținerea unui procuror într-o funcție de conducere.

„Nu știu dacă este băsist sau nu. Eu știu că dosarele pe care le-a pornit, cel puțin în legătură cu mine, au fost toate anulate de către Înalta Curte și a fost nevoie de o nouă serie de cercetări, în condițiile în care acest lucru avea o anumită semnificație politică la vremea respectivă, așa încât îmi este foarte greu să vorbesc despre acest subiect și în mod evident aș fi subiectiv”, a declarat Adrian Năstase la sediul Curții Supreme, unde se judecă un nou termen în dosarul „Zambaccian”.

Năstase a spus că i se pare ciudată „pasiunea” care se pune în legătură cu menținerea unui procuror într-o funcție de conducere, în condițiile în care lui Papici i-au expirat cele două mandate. El a refuzat însă să răspundă întrebărilor insistente puse de jurnaliști în legătură cu declarațiile premierului Victor Ponta cu privire la procurorul Lucian Papici, schimbat recent din funcția de procuror șef al Secției I a DNA. „Dacă vă închipuiți că voi da o declarație acum, pe care să o folosiți în această chestiune, vă înșelați. Mă știți mult prea bine”, a încheiat Năstase.

În martie 2012, un complet de trei judecători al Curții Supreme l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj și l-a achitat pentru infracțiunea de luare de mită. Magistrații au mai decis achitarea soției lui Adrian Năstase, Daniela Năstase, pentru infracțiunile de complicitate la luare de mită și pentru spălare de bani și condamnarea acesteia la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participație improprie la folosirea, la autoritatea vamală, de documente false.

Curtea Supremă a mai hotărât, achitarea fostului șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Irina Jianu pentru luare de mită, pentru spălare de bani, pentru participație improprie la fals intelectual la Legea contabilității și a stabilit încetarea procesului penal pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a decis condamnarea acesteia la trei ani de închisoare pentru participație improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

De asemenea, completul de trei judecători a ridicat sechestrul instituit pe imobilul soților Năstase din strada Zambaccian, din centrul Capitalei, și a obligat-o pe Irina Jianu la plata unor sume de bani reprezentând prejudiciul constatat în dosar. În plus, instanța i-a obligat pe Adrian Năstase, Dana Năstase și Irina Jianu la plata sumei de 60.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată pe 5 mai 2010 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, așa-numitul dosar „Zambaccian I”.

Andrei Tudor