12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 14:27
No menu items!

Administratorii clubului Colectiv, audiați de procurori

spot_img

Cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu – au fost aduși marți dimineața la sediul Parchetului General, pentru a fi audiați în dosarul în care sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu se află în arest preventiv din 3 noiembrie.

Procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.

Magistratul de la Judecătoria sectorului 4 care a admis arestarea celor trei patroni, a motivat decizia prin faptul că aceștia că au dat dovadă „de o gravă neglijență și de iresponsabilitate în administrarea clubului”.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei patroni riscă 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă. Procurorii pot cere 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă pentru fiecare dintre cele 60 de victime de până acum, ceea ce ar totaliza 270 de ani de închisoare. Codul Penal prevede ca în asemenea cazuri, să se aplice pedeapsa maximă de 30 de ani.