27.4 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 18:38
No menu items!

Adio, bonusuri grase pentru bancheri! Parlamentul European vrea să le limiteze de la 1 ianuarie 2014

spot_img

Adio, bonusuri grase pentru bancheri! Parlamentul European vrea să le limiteze de la 1 ianuarie 2014

Parlamentul European (PE) a votat, marţi, limitarea bonusurilor bancherilor pentru a contracara riscurile speculative, dar şi creşterea rezervelor de capital pentru a ajuta băncile să facă mai bine faţă crizelor. În plus, PE promite că va întări supravegherea.

Pentru a limita riscurile speculative, raportul dintre salariul de bază şi bonusuri va fi de 1 la 1, putând fi crescut la maximum 1 la 2, cu acordul a cel puţin 66% din acţionari, deţinători a jumătate din acţiuni, sau a 75% din voturi, dacă nu există cvorum.

Bancherii vor primi minimum 25% din orice bonus care depăşeşte 100% din salariu, după cel puţin cinci ani. În plus, băncile din UE vor fi obligate să aibă un capital mai mare și de mai bună calitate ca rezervă pentru perioade dificile, respectiv minimum 8% capital de bună calitate, din care mai mult de jumătate trebuie să fie de rangul 1, de cea mai bună calitate și cu cele mai mici riscuri (ceea ce reprezintă dublarea cerinței actuale de capital de rangul 1).

Acest capital trebuie să fie lichid într-o măsură rezonabilă, adică să poată fi convertit în numerar dacă este nevoie să fie plătiți depozanții și creditorii în regim de urgență.

“Noul pachet de reguli reprezintă cea mai avansată reglementare în domeniul bancar, din UE, de până acum. Noul document de referinţă pentru toate cele 8.200 de bănci reprezintă piatra de temelie pe care uniunea bancară europeană trebuie să se construiască”, a declarat raportorul pentru pachetul de reforme bancare, Othmar Karas.

Potrivit oficialului european, rolul Legislativului European este să reglementeze nivele de salarizare. „Regulile privind bonusurile bancherilor vor aduce corectitudine şi transparenţă, şi vor contribui la schimbări în cultura din sistemul bancar”, a precizat Karas.

Noile prevederi legislative vor cere băncilor să publice profiturile încasate, taxele plătite și subvențiile primite în fiecare țară, precum și cifrele de afaceri și numărul de angajați. Din 2014, aceste date vor fi comunicate Comisiei Europene, iar din 2015, vor fi publice în totalitate.

Băncile vor fi obligate să păstreze „o rezervă de conservare a capitalului” care să absoarbă pierderile și să le protejeze capitalul, precum și „o rezervă de capital contra-ciclic”, pentru a se asigura că în perioade de creștere economică băncile acumulează suficient capital care să le permită un flux de credite stabil în perioade de tensiune.

Pentru a încuraja băncile să crediteze întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile), noile reguli vor reduce riscul nominal care trebuie alocat acestor împrumuturi. Acest lucru va determina reducerea capitalului care trebuie pus în rezervă pentru a acoperi împrumuturile cu consecințe neplăcute, astfel mai mulți bani fiind disponibili pentru împrumuturi.

Băncile vor fi supravegheate de autoritățile competente din statele membre, în colaborare cu Autoritatea Bancară Europeană (EBA), ale cărei puteri de supraveghere vor fi extinse. Pachetul de reforme este compus din Regulamentul cerințelor de capital (CRR) și din a patra ediție a Directivei privind cerințele de capital (CRD IV).

CRR introduce primul set de reguli de prudență pentru bănci în UE și va fi aplicat direct tuturor băncilor din statele membre în scopul de a asigura respectarea deplină, în toate statele membre, a standardelor internaționale Basel III.

CRD IV permite statelor membre o anumită flexibilitate, de exemplu în ceea ce privește dreptul de a cere băncilor din statul respectiv să pună în rezervă mai mult capital decât se cere în legislație, de exemplu pentru a proteja băncile în cazul scăderii dramatice a prețurilor proprietăților.

Regulamentul privind cerințele de capital a fost adoptat cu 595 de voturi pentru, 40 împotrivă și 76 de abțineri, iar Directiva a fost adoptată cu 608 voturi pentru, 33 împotrivă și 67 de abțineri. Noile reguli trebuie aprobate formal de Consiliul de miniștri, pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

Cosmina Croitoru