19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:55
No menu items!

Adele va colabora cu Prince pentru o piesă de pe viitorul ei album

spot_img

Ia românească. Vedetele internaționale o poartă cu eleganță adele

Adele, care pregăteşte al treilea album de studio, după o pauză de doi ani în carieră, va colabora cu Prince pentru un cântec care va fi inclus pe noul ei material discografic.

Cântăreaţa Adele, în vârstă de 25 de ani, şi-a făcut pentru scurt timp apariţia la un club londonez, unde ar fi avut o discuţie cu Prince despre producerea unei piese, înainte ca acesta să susţină un concert în faţa audienţei, din care au făcut parte Kate Moss, Stephen Fry şi Rita Ora, informează dailymail.co.uk.

„Motivul pentru care Adele nu a stat prea mult timp la concertul lui Prince, desfăşurat la clubul Ronnie Scott din Londra, a fost acela că a fost doar o întâlnire de afaceri”, a afirmat o sursă pentru publicaţia The Sun Bizarre.

Adele îşi va lansa al treilea album de studio acest an, proiect la care şi-au anunţat deja colaborarea mai mulţi producători şi artişti de renume – printre care şi Phil Collins, care a confirmat la începutul anului că a început să compună împreună cu solista britanică.

Producătorul James Ford şi cântăreţul Kid Harpoon – care a colaborat cu trupele The Arctic Monkeys şi Florence and the Machine – au început să lucreze cu Adele pentru noul material discografic, programat să fie lansat anul acesta, care va include, cel mai probabil, şi trei melodii mai vechi, ce nu au apărut pe cel mai recent album al cântăreţei, „21”.

Albumul va mai conţine şi un cover al melodiei „Never Tear Us About”, cântată de trupa rock INXS, a confirmat Adele pentru ziarul The Sun.

„Plănuiesc să cânt un cover al hitului celor de la INXS, «Never Tear Us About», care este probabil cântecul meu preferat din toate timpurile. Întregul album va avea un spirit extrem de viu”, a spus Adele.

După lansarea albumului „21”, în 2011, Adele a făcut o pauză în carieră, pentru a se ocupa de creşterea băieţelului său, Angelo, pe care îl are cu partenerul ei, omul de afaceri Simon Konecki.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar în 2012 a câştigat şase premii Grammy. Până în prezent, ea a lansat pe piaţă două albume, „19” şi „21”.

Prince şi-a făcut, la rândul său, revenirea în viaţa muzicală, cu un nou album, denumit provizoriu „Plectrum Electrum”, care va fi lansat în curând.

C.A