7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 9:31
No menu items!

Actorul Eusebiu Ștefănescu s-a stins din viață

spot_img

Considerat cel mai bun recitator din țară, actorul a murit la vârsta de 71 de ani

eusebiu-stefanescu

Actorul Eusebiu Ștefănescu a murit, duminică dimineață, la vârsta de 71 de ani din cauza unei tumori cerebrale.

În 2013, fostul actor al Teatrului Naţional din Bucureşti s-a internat la Spitalul Militar din Capitală acuzând dureri de cap. Analizele au arătat că actorul avea o tumoră cerebrală. Medicii neurochirurgi i-au extirpat-o, dar, în anul următor, Eusebiu Ştefănescu a fost suspus la încă două operaţii pe creier, care nu au avut, însă, efectul scontat.

Considerat ca fiind cel mai bun recitator din ţară, Eusebiu Stefanescu s-a născut pe 3 mai în satul Cricovul Dulce, comuna Iedera, județul Dâmboviţa. Copilăria şi-a petrecut-o la Câmpina, unde bunica sa vorbea din când în când cu fiul ei care murise la 16 ani, în același fel în care Haşdeu vorbea cu fiica sa, Iulia. Datorită ei, a avut din când în când contact cu o lume, posibil fictivă, iar tatăl său, inginer şi om de ştiinţă i-a transmis înclinaţia spre creaţie. De la 8 ani scria versuri.

S-a căsătorit devreme, cu Liliana Pleșa, o colegă de liceu cu un an mai mică, în ultimul an de facultate. Amândoi erau din Câmpina, dar după absolvire el a plecat la Teatrul National din Timişoara, ea a rămas în Bucuresti. În acelaşi an, 1969, se năştea fiul lor, Ion Bogdan Ștefănescu, astăzi prim-solist la Filarmonica Română, o celebritate mondială, un magician al flautului, căsătorit cu actriţa Emilia Popescu.

La 48 de ani, s-a recăsătorit cu Vali Ştefănescu, o femeie cu doi copii (Florin, băiatul ei cel mare, este operator la Televizunea Romană, iar Ileana a terminat două facultăţi şi lucrează în domeniul publicităţii ).

Actor al Teatrului din Ploiești timp de 16 ani, drumul lui Eusebiu Ștefănescu s-a îndreptat inevitabil către Bucureşti, ajungând o vreme pe la Teatrul Mic, apoi, din 1996, la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Capitală.
La vremea aceea, era deja de 10 ani profesor, predând în ultimul timp la catedra de Arta Actorului, Universitatea Hyperion.
Profesor universitar doctor, scriitor, actor şi regizor de teatru şi film apreciat de public, din 2003 era Cetăţean de onoare al Municipiului Ploieşti. A jucat în filme celebre, precum „Colierul de turcoaze”,”Ringul”, „Figuranţii”, „Liceenii Rock’n’Roll”

Olimpia Diaconiuc