Același denunțător, Tiberiu Urdăreanu, sentințe diferite: Ludovic Orban, achitat, fostul ministru, Constantin Niță, condamnat, pentru că nu și-a dovedit nevinovăția

Fostul ministru al energiei, Constantin Niță, a fost condamnat la patru de închisoare cu executare, în baza unei simple delațiuni făcute de același Tiberiu Urdăreanu, care l-a denunțat și pe Ludovic Orban, achitat definitiv.

În mai 2017, fostul ministru pesedist Constantin Niță a fost condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență. Singura dovadă reținută împotriva lui Niță a fost delațiunea omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Acesta a susținut că în 2013 i-ar fi dat lui Niță un plic în care se aflau 30.000 de euro pentru ca acesta să intervină în favoarea firmei sale, UTI Grup, la o licitație, scrie Grupul de Investigații Politice (GIP).

DNA nu a putut găsi nimic care să susțină afirmațiile lui Urdăreanu. Judecătorii de la Înalta Curte au aplicat însă prezumpția de vinovăție. Ei au susținut în motivarea sentinței că nu procurorii trebuie să dovedească vinovăția celor pe care îi acuză, ci, pe dos, acuzații trebuie să-și dovedească nevinovăția:  „În ceea ce privește acuzația că ar fi primit suma de 30.000 de euro [Niță] nu a adus vreo probă care să infirme veridicitatea ei” (pag. 34 din motivarea sentinței).

Nu există nicio probă că Niță ar fi primit vreun ban de la Urdăreanu. Dar DNA spune că nici nu e nevoie. Urdăreanu e unul dintre denunțătorii favoriți ai DNA, cuvântul lui e suficient pentru a băga un om la pușcărie. (Asta desigur, dacă cel acuzat nu aplică strategia lui Ludovic Orban, respectiv dacă nu începe brusc și hotărât să-i pupe în fund pe procurorii DNA). Procurorii susțin că „nu au existat dubii cu privire la credibilitatea martorului, nu au fost motive de a aprecia că denunțul formulat este doar în parte real, iar remiterea sumei de bani în numerar a fost apreciată ca fiind susținută de probe indirecte” (pag. 3).

Nu există la dosar nicio înregistrare audio sau video și nicio altă declarație de martor care să confirme spusele lui Urdăreanu. Dar DNA și judecătorii îl învinovățesc pe Niță Niță că nu există probe împotriva lui: Practic, lipsa unei probe directe cu privire la această faptă nu este de natură să excludă inexistența ei, explicându-se prin aceea că infracțiunile de corupție săvârșite de persoane cu funcții importante în stat (în speță inculpatul era deputat, dar și ministru al Energiei) nu sunt, de regulă, comise în prezența mai multor persoane, ci în condiții de maximă clandestinitate. Fapt ce exclude de plano existența unor probe relevante, incriminatoare pentru autorul infracțiunii de corupție” (pag. 33).

Niță a negat că a primit vreun ban de la Urdăreanu. Acesta este însă, pentru judecători, doar un motiv pentru a-i da fostului ministru o pedeapsă mai mare: „Atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești Niță a avut o atitudine de negare a faptelor săvârșite, susținând o stare de fapt nereală (…) refuzând să-și asume răspunderea pentru activitatea infracțională” (pag. 44).

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU