12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:25
No menu items!

ACCIDENT pe E 85. Un TIR a devastat două gospodării

spot_img

Șoferul a scăpat autovehiculul de sub control, „din motive necunoscute”, spun polițiștii

TIR_casa

Un TIR condus de un şofer din Belarus a intrat, vineri dimineaţă, în două gospodării din localitatea buzoiană Limpeziş, pe DN 2 (E85), provocând distrugeri, după ce conducătorul autovehiculului a scăpat maşina de sub control.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Buzău, comisar şef Florina Crucianu, a precizat că ansamblul de autovehicule condus de un cetăţean de 35 de ani, din Belarus, care se îndrepta dinspre Buzău spre Urziceni, a fost scăpat de sub control, la intrarea în localitatea Limpeziş, din motive deocamdată necunoscute.

TIR-ul a intrat pe contrasens, după care a ieşit în afara şoselei, intrând în două proprietăţi de pe marginea drumului, într-una din gospodării distrugând un solar, iar în cea de-a doua gardul şi un garaj.

La faţa locului, au fost trimise mai multe echipaje de pompieri şi o ambulanţă SMURD.

Şoferul din Belarus care a provocat accidentul a scăpat nevătămat, fiind dus la sediul Poliţiei pentru ca poliţiştii să poată discuta cu el şi stabili cauzele evenimentului soldat cu numeroase pagube materiale.

Bărbatul se afla singur în TIR, nu era băut, iar autovehiculul era gol.