11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 19:31
No menu items!

Accident între un microbuz şi o autoutilitară: 18 femei au fost rănite

spot_img
Accident între un microbuz şi o autoutilitară: 18 femei au fost rănite
foto: ziuanews.ro

Un număr de 18 femei au ajuns la spital vineri după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de o autoutilitară, apoi s-a răsturnat, în municipiul Alexandria.

O autoutilitară care transporta pâine nu a oprit la indicatorul Stop şi a lovit un microbuzul cu călători, care în urma impactului s-a răsturnat.

În urma accidentului, 18 femei aflate în microbuz, care făceau naveta la o unitate economică din Alexandria, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean Teleorman.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, patru dintre femei au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi de coloană, iar celelalte 14 au fost rănite uşor.

„Sosiţi la faţa locului cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stins incendii, pompierii au constatat că în accident erau implicate două autovehicule, un microbuz plin cu pasageri şi o autoutilitară, rezultatul fiind 18 victime, toate femei, dintre care patru cu traumatisme cranio-cerebrale şi de coloană, iar 14 rănite uşor, dar care au necesitat transportarea la spital pentru investigaţii amănunţite. Nu au fost persoane prinse între tablele contorsionate ale autovehiculelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Adrian Gelu Dragomir.

Şoferii celor două autovehicule au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că bărbatul care conducea autoutilitara avea o alcoolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A.V.