ACCIDENT cu un microbuz cu zece români în Marea Britanie: Doi dintre ei, răniţi grav, rămân spitalizaţi

ACCIDENT cu un microbuz cu zece români în Marea Britanie: Doi români răniţi grav rămân spitalizaţi

ACCIDENT cu un microbuz cu zece români în Marea Britanie: Doi români răniţi grav rămân spitalizaţi

Un microbuz în care se aflau zece cetăţeni români s-a răsturnat miercuri pe o autostradă din Marea Britanie, relatează presa britanică.

Cei doi români răniţi grav în accidentul rutier sunt în continuare spitalizaţi în oraşul Southampton, starea unuia dintre ei menţinându-se critică, în timp ce celălalt pacient a fost stabilizat, dar va rămâne internat câteva zile, precizează joi Ministerul Afacerilor Externe.

Dintre cele opt persoane care au suferit doar leziuni superficiale, şapte, între care şi doi copii, au fost externate în cursul serii iar cea de-a opta, care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale din cauza unei fracturi osoase, va părăsi spitalul cel mai probabil în cursul dimineţii, precizează MAE.

Toţi cei 10 cetăţeni români implicaţi în accident sunt rude, majoritatea fiind rezidenţi în Marea Britanie.

Microbuzul, care circula pe banda unu, a traversat şoseaua, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat.

„Conform evaluării iniţiale, accidentul s-a produs din cauza exploziei unui pneu. În accident nu au fost implicate alte autoturisme”, a concluzionat miercuri seară MAE.

 Cel puţin două persoane au fost aruncate din microbuz în momentul în care s-a produs accidentul, în comitatul Hampshire, în sudul Marii Britanii.

C.I.

NICIUN COMENTARIU