Academia de Poliție are un nou rector

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, l-a împuternicit, luni, pe comisarul-șef de poliție Adrian Iacob în funcția de rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, pentru o perioadă de șase luni, după demisia pe care și-a dat-o Daniel Costel Torje, în ruma acuzațiilor de hărțuire sexuală. 

Ocuparea funcției de rector al Academiei de Poliție se va decide la nivelul instituției de învățământ conform procedurilor stabilite în domeniul legislației specifice învățământului superior.

În vârstă de 41 de ani, comisarul șef de poliție Iacob Adrian este absolvent al Facultății de Drept a Academiei de Poliție și și-a început cariera în Ministerul Afacerilor Interne în anul 1998 ca ofițer de poliție judiciară.

În cadrul Academiei de Poliție, ofițerul a deținut mai multe funcții, printre care decan al Facultății de Poliție, șef al Catedrei de Ordine Publică și director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat.

Principalele priorități ale noului rector le reprezintă organizarea în cele mai bune condiții a examenelor de absolvire și a celor de admitere în Academia de Poliție și menținerea unui climat organizațional riguros, specific unei instituții de învățământ superior care pregătește ofițerii de carieră ai Ministerului Afacerilor Interne. 

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU