7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 5:06
No menu items!

Abia intrat în pâine, noul director al Vodafone România, amendat de justiție în dosarul Ponea-Duicu

spot_img

Noul CEO al Vodafone România, Ravinder Takkar, a fost amendat cu 5.000 de lei pentru că instituția pe care o conduce nu a furnizat o probă esențială în procesul privind eliberarea fostului comandant al Poliției Mehedinți – Ștefan Ponea.

CEO vodafone
Managementul Vodafone a fost amestecat în procesele penale ale ”clanului” Duicu, după ce judecătorul Ion Tudoran, de la Curtea de Apel București, a constat că nu a primit răspunsurile cerute imperativ companiei de telefonie mobilă. Este vorba despre listinguri solicitate ca probă de avocații lui Ștefan Ponea, în procesul prin care încearcă să obțină înlocuirea arestului preventiv în care se află de aproape trei luni, cu o măsură mai puțin dură: aceea a controlului judiciar. Proba a fost admisă de judecător, deși procurorul DNA a susținut că aceasta poate fi folosită numai la dezbaterea pe fond a dosarului, și nu pentru admiterea sau respingerea unei cereri privind măsurile preventive.
Ravindet Takkar a preluat funcția de manager general al Vodafone România abia de la 1 mai 2014, ocupându-se în cariera sa de până acum de strategia de dezvoltare a corporației în India, Spania și Portugalia.
Procurorii DNA susțin că Duicu a vrut să-l numească pe șeful IPJ Mehedinți, Constantin Ștefan Ponea, reținut și el în același dosar, director adjunct al Direcției de Ordine Publică din IGPR. Susținut de Dan Nica, Ponea a fost menținut ca șef al poliției județene din 2009, iar soția sa a fost, până la finele anului trecut, procuror șef al Parchetului Curții de Apel Craiova. De altfel, Elisabeta Ponea ar fi urmat să fie numită, tot pe “pilele” din PSD, într-o funcție de conducere din Parchetul General, conform comunicatului DNA. Elisabeta Ponea s-a înscris și a fost admisă, în februarie 2014, la concursul pentru ocuparea funcției de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În perioada martie-iunie 2013, inculpatul Duicu Ioan – Adrian, președintele Consiliului Județean Mehedinți a afirmat față de inculpatul Ponea Constantin Ștefan, inspector șef al IPJ Mehedinți, faptul că are influență asupra mai multor funcționari publici (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea MAI, șeful IGPR , (…) și că își va folosi această influență pentru a-i determina pe aceștia să îl mențină temporar pe Ponea Constatin Ștefan în funcția de inspector șef al IPJ Mehedinți.

comunicat DNA

Anchetatorii au mai descoperit că președintele CJ i-ar fi cerut șefului poliției, Constantin Ștefan Ponea, să o roage pe șefa Secției de contencios a instanței care avea pe rol dosarul său cu ANI, să ii dea o soluție favorabilă. Respectivul magistrat, susține DNA, este rudă cu șeful IPJ Mehedinți.

Mihaela Chiper