7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:53
No menu items!

A păgubit statul român cu peste 4 milioane de euro

spot_img

Patru chinezi, declarați indezirabili pentru terorism financiar

Administratorul şi directorul general al unei firme din judeţul Sălaj a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj pentru evaziune fiscală. Acesta este acuzat că nu a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei peste 1.300 de facturi fiscale, cauzând un prejudiciu de peste 4,7 milioane de lei.

Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Pavel Petru Hălmăjan, administrator şi director general al SC Trans Bitum SRL, pentru evaziune fiscală în formă continuată.

În perioada iunie – septembrie 2011, Hălmăjan, în calitate de administrator şi director general al SC Trans Bitum SRL (cu obiect de activitate transportul rutier de mărfuri), nu a înregistrat în evidenţele contabile ale acestei societăţi 1.315 facturi fiscale. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 20.145.226 de lei (echivalentul a 4.753.586,9 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Totuși, pe parcursul urmăririi penale, SC Trans Bitum SRL a achitat integral prejudiciul în valoare de 20.145.226 de lei, se mai arată în comunicat. Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Sălaj.

D.M.