12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 7:46
No menu items!

900 de mii de euro, „cadoul” lui Falcă pentru o firmă agreată de Primăria Arad

spot_img

Primăria Arad a suplimentat bugetul unei firme care câștigă contracte pe bandă rulantă pentru drumurile din Arad, cu 900.000 de euro, fără negociere sau anunț de participare

Falca Gheorghe

Primăria Arad a alocat peste 4.000.000 de lei pentru întreținere și reparații curente pe drumurile din orașul Arad. Așadar, nu pentru niște drumuri noi, ci pentru plombarea celor făcute deja. Executate de cine, de aceeași firmă care trebuie acum să le repare, pe alți bani – Alexa Construcții SRL. Probabil că vorba aceea, repetiția e mama înțelepciunii, a fost motivul pentru care Primăria lui Gheorghe Falcă nu a mai încercat să vadă prețurile altor firme.

Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare: noi lucrări/servicii, constituind o repetare a lucrărilor/serviciilor existente și solicitate în conformitate cu condițiile stricte conforme cu cele stabilite în directivă.

anunț de atribuire e-licitatie

Firma Axela Construcții SRL, al cărei acționar este Ioan Alexa, din Timișoara, a câștigat, cu Primăria pe care Falcă o conduce de 10 ani, dar și cu Consiliul Județean Arad, cel puțin 30 de contracte în ultimii 5-6 ani. Marea majoritate a contractelor au fost pe zona de construcții și drumuri, iar sumele încasate sunt, ca și acum, de ordinul sutelor de mii de euro, de fiecare dată. unele contracte au fost semnate fără licitație, motivându-se urgența, cum a fost cazul unuia privind întreținerea pe timp de iarnă, în 2012. Alte contracte au fost câștigate de firma Axela la licitații, sau în asociere cu alte societăți participante la licitații.

Gheorghe Falcă, ales din 2004 ca edil, este, la bază, inginer de drumuri și a terminat facultatea la Timișoara, adică în orașul din care este și Ioan Alexa, patronul firmei favorite pentru drumurile din Arad. De altfel, cei doi au terminat aceeași Facultate de Construcții, la 3-4 ani diferență.

Marilena Nedelcu