34% dintre români se declară gata să înceapă un business pe cont propriu

34% dintre români se declară gata să înceapă un business pe cont propriu

34% dintre români se declară gata să înceapă un business pe cont propriu

O treime din români se consideră capabili de a-şi pune bazele propriei afaceri, potrivit unui sondaj asupra antreprenoriatului în România și în Europa, dat publicității marți de compania Amway. Media europeană este de 38%.

Studiul a fost realizat de compania de cercetare GfK Nurnberg (Germania) şi de Centrul pentru antreprenoriat al Universităţii Ludwig Maximilian din Munchen, în 16 state europene: Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Spania, Elveţia, Turcia şi Ucraina. Cercetarea este făcută anual din 2008, iar România a fost inclusă pentru prima dată.

Datele obținute reflectă percepţiile pozitive ale românilor despre antreprenoriat, în contextul economic actual, atitudinea românilor faţă de antreprenoriat fiind în linie cu cea europeană.

Date esențiale:

– 34% dintre persoanele intervievate se consideră capabile de a-şi pune bazele propriei afaceri, media europeană fiind de 38%

– 79% dintre tinerii români sub 30 de ani au o atitudine pozitivă faţă de munca pe cont propriu

– 66% din români au o atitudine pozitivă față de antreprenoriat. Media europeană este de 69%

„Piaţa modernă a locurilor de muncă caută oameni care ştiu să lucreze independent şi se pot adapta la noi provocări. Antrepenoriatul este modelul de muncă al viitorului”, a declarat Ioana Enache (foto), director general al Amway România.

Principalul motiv invocat de români pentru deschiderea unei afaceri proprii este perspectiva obţinerii unor venituri mai mari – 55%, urmat de independenţa faţă de angajator – 30% şi de autorealizarea/posibilitatea de a materializa propriile idei – 23%.

Principalul obstacol perceput de români în demararea unei afaceri proprii este lipsa capitalului incipient – 67%, față de o medie europeană de 57%. Următorii factori sunt situaţia economică incertă – 32% și teama de eşec – 26%.

În România, studiul a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ de 1.099 de persoane de peste 15 ani, în perioada aprilie-mai 2012. Marja de eroare este de 3%.

 

Vlad Bârleanu

 

NICIUN COMENTARIU