100.000 de români au cheltuit, de Revelion, 18 milioane de euro în stațiuni din țară

100.000 de români au cheltuit, de Revelion, 18 milioane de euro în stațiuni din țară

100.000 de români au cheltuit, de Revelion, 18 milioane de euro în stațiuni din țară

Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în unităţi turistice din ţară, în creştere cu 30% faţă de anul trecut, şi au cheltuit aproximativ 81 de milioane de lei (18 milioane euro), cu 20% mai mult faţă de anul precedent.

Potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an, au călătorit în străinătate 7.880 de turişti, în creştere cu aproximativ 27% faţă de anul 2011, iar aceştia au cheltuit aproximativ 3,1 milioane euro, cu 15% mai mult faţă de anul anterior.

“Românii s-au obişnuit cu criza economică şi, în speranţa unui an mai bun, au demonstrat că ştiu să se distreze şi să profite de timpul liber şi mai ales de reduceri, iar de Revelion, mulţi au preferat să petreacă într-un club, restaurant, un hotel sau o pensiune din ţară sau din străinătate. Din analiza realizată de către FPTR s-a constatat că, faţă de anul 2011, atât numărul românilor care au ales să petreacă Revelionul în străinătate, cât şi al celor care au ales destinaţii turistice din România a crescut semnificativ”, se precizează în comunicatul federaţiei.

Studiul realizat de FPTR (ce nu include și turiștii care nu au apelat la agenții) arată că 20.000 de români au cumpărat pachete pentru Revelion în zonele montane, 25.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare şi tot atâtea persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce, pentru litoral, au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat în zonele rurale, pentru care au optat 27.000 de persoane, cu aproximativ 50% mai multe faţă de anul anterior.

Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, respectiv 97.600 persoane, a crescut cu 30,6% faţă de anul trecut, cifra totală fiind apropiată de anul de referinţă 2008, potrivit sursei citate. “În ceea ce priveşte tarifele percepute de hotelieri pe perioada sărbătorilor, se constată o scădere a acestora cu 6% pe litoral, 10% în zonele rurale, 6% în staţiunile balneo climaterice, 7% în Bucureşti şi marile oraşe ale ţării şi chiar 12% în staţiunile montane. Delta Dunării este singura destinaţie unde anul acesta s-a înregistrat o creştere a tarifelor de 3%, pe perioada sărbătorilor de iarnă”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii federaţiei mai arată că oferta de locuri de cazare este în continuare depăşită de cerere în zonele cu tradiţie, iar scăderea tarifelor a făcut ca hotelurile şi pensiunile să fie ocupate în proporţie mai mare faţă de anul trecut. Preferinţele românilor s-au îndreptat către hotelurile de categorie foarte bună şi renumite sau spre oferte foarte ieftine.

“Pe plan extern, scăderea tarifelor pentru ofertele de sărbători în majoritatea destinaţiilor şi vacanţa prelungită, au făcut ca numărul locurilor contractate de români pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă în străinătate în acest an (7.880 turişti) să crească cu aproximativ 27% faţă de anul 2011. Deasemenea, românii au cheltuit mai mulţi bani în străinătate pentru aceste sărbători, aproximativ 3,1 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior”, se precizează în comunicat. Cele mai solicitate destinaţii externe au fost Austria, Bulgaria, Grecia, Turcia şi Franţa.

R.D.

NICIUN COMENTARIU