10 mai, Ziua Regalității. Zi de sărbătoare națională

În fiecare an, ziua de 10 Mai este marcată ca sărbătoare națională, potrivit Legii nr. 103/2015, publicată în Monitorul Oficial din 18 mai 2015.

Potrivit legii, cu această ocazie, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și celelalte autorități publice centrale și locale organizează manifestări cultural-artistice pentru sărbătorirea acestei zile.

Proiectul legislativ privind instituirea acestei sărbători a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional în acest caz, pe 22 aprilie 2015.

Ziua de 10 Mai a mai fost sărbătoare națională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul. 10 Mai are o semnificație deosebită în istoria poporului român – la 10 mai 1866, Carol I a fost instalat ca domnitor al României, iar la 10 mai 1881, a fost proclamat regatul.

Înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 februarie 1866, a determinat o acutizare a crizei politice din țara noastră, între grupările opoziției existând mari frământări în legătură cu succesiunea la domnie. Rațiunile reactualizării problemei prințului străin aveau drept obiectiv menținerea stabilității interne, a coeziunii și unității naționale, consolidarea autonomiei și pregătirea terenului pentru dobândirea mai rapidă a independenței, pentru modernizarea statului.

La 30 martie/17 aprilie 1866, Locotenența Domnească a dat publicității o ”proclamație către popor”, prin care recomanda alegerea printr-un plebiscit a principelui Carol — Ludovic de Hohenzollern ca domn al României, sub numele de Carol I. Plebiscitul s-a desfășurat între 2/14 și 8/20 aprilie 1866, rezultatul confirmând, cu majoritate covârșitoare, (689.969 ”pentru”, 12.837 ”abțineri” și 244 ”contra”) alegerea lui Carol de Hohenzollern — Sigmaringen ca domnitor al României, acesta fiind instalat ca rege la 10 mai 1866.

De numele domnitorului și, apoi, al regelui Carol I (1866-1914) se leagă evenimente deosebite din viața și istoria poporului român: adoptarea Constituției de la 1866 și mai ales proclamarea și câștigarea independenței de stat a României.

Imediat după Războiul de Independență (1877-1878), un obiectiv central al guvernului român a fost recunoașterea în plan extern a independenței și a transformărilor ce i-au urmat în statutul politic al țării. Încă din toamna anului 1878, Carol I a luat titlul de Alteță Regală, acesta fiindu-i recunoscut în anul următor. Acesta a fost un prim pas către modificarea statutului politic și internațional al țării. La 10 mai 1881, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivitățile prilejuite de proclamarea regatului și încoronarea domnitorului Carol I ca Rege al României. Președintele Parlamentului a înmânat, cu acest prilej, regelui Carol I și reginei Elisabeta coroana făurită din oțelul unui tun capturat de la turci, în timpul Războiului de Independență (1877-1878).

Din 1866 și până la momentul abdicării regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Națională a României și se sărbătorea cu mult fast.

Și marți, 10 mai 2016, Ziua Regalității va fi sărbătorită cu fast, în Capitală și la Sinaia, unde mii de invitați sunt așteptați la Castelul Peleș.

Programul anunțat de Casa Regală:

„Casa Majestății Sale invită toți românii la evenimentele organizate în ziua de 10 Mai 2016 la București și Sinaia.

La Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal, la ora 10.30, va avea loc o ceremonie militară și depunere de flori. Concertul orchestrei Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul va începe la ora 10.30. Familia Regală va sosi la Statuia Regelui Carol I la ora 11. În încheiere, Militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul vor prezenta publicului o demonstrație de îndemânare cu arma. Vor fi prezenți Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Sofia și Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

Pe terasa Castelului Regal Peleș, la ora 13.20, va avea loc ceremonia înălțării Stindardului Regal pe catargul din turnul edificiului. Stindardul Regal va flutura, în ziua de 10 mai 2016, pentru prima oară după anul 1947. Vor fi prezenți la ceremonie membri ai personalului Casei Majestății Sale Regelui de la Palatul Elisabeta și de la Castelul Săvârșin, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, personalul Muzeului Național Peleș și invitații Familiei Regale veniți din străinătate pentru Jubileul de 150 de ani. Stindardul Regal va fi ridicat la sosirea pe terasa castelului a Custodelui Coroanei. Vor fi de față Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Philips Nixon, Principesa Sofia și Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

În piața din fața Corpului de Gardă (la Tunuri), la ora 15, Principesa Moștenitoare Margareta va acorda premiile câştigătorilor ediției a cincea a Maratonului Regal. Startul Maratonului Regal va fi dat la ora 8 dimineața și se va desfășura pe traseul Castelul Peleș –  Poteca Regală – Stâna Regală – Poiana Țapului – Cascada Urlătoarea – Bușteni – Pârtia Kalinderu –  Mănăstirea Bușteni – drumul forestier Poiana Țapului Sinaia – Castelul Peleș.

Tradiționala Garden Party și concertul de gală cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai vor avea loc pe terasa și peluza Castelului Peles, de la ora 17.00 la ora 19.30.

Familia Regală așteaptă cât mai mulți români să vină la Castelul Peleș, la această sărbătoare importantă pentru Coroană și pentru națiunea română. De asemenea, sunt binevenite grupuri reprezentând organizații, instituții sau comunități.

Intrarea va fi liberă, atât pentru public, cât și pentru presă. Publicul va avea acces pe peluza din fața castelului.

Accesul pe peluza din fața castelului este permis începând cu ora 16.00.

Drumul de la intrarea pe domeniu până la castel se va face pe jos pentru toți participanții. Intrarea mașinilor pe domeniu este interzisă.

Între orele 17.00 și 18.00, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va susține un recital cu muzică de pe toate meridianele lumii.

La ora 18.00, Familia Regală va ieși pe balconul castelului, pentru a saluta participanții la sărbătoare. Trei avioane ale Iacărilor Acrobați vor survola parcul regal.

La ora 18.30, va începe concertul de gală. Muzicienii vor evolua pe o scenă așezată în aer liber, pe terasa castelului. Imaginile vor fi preluate pe două mari ecrane, vizibile pentru toți cei aflati pe peluză. Concertul va fi susținut de orchestra lărgită a Cameratei Regale, având ca invitați de onoare pe violonistul Remus Azoiței și pe tenorul Teodor Ilincăi, precum și pe dirijorul Tiberiu Soare. Repertoriul va cuprinde piese de valoare și de popularitate din creația compozitorilor români George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu și Grigoraș Dinicu, precum și lucrări de Giacomo Puccini, Camille Saint-Saëns, Ernesto de Curtis și Eduardo di Capua.

Familia Regală va urmări concertul de pe terasa Castelului Peleș. Concertul se va încheia la ora 19.30. La finalul concertului, vor fi lăsați să zboare 400 de porumbei albi.

În ziua de 10 mai 2016, restaurantele de pe cuprinsul Domeniului Regal Sinaia vor sta la dispoziția participanților la evenimente. Restaurantele vor fi deschise între ora 12 și ora 23 și vor avea terasele extinse și amenajate special pentru sărbătoare.

Parcările auto vor fi gratuite pe parcursul zilei de 10 mai 2016 pe întreg Domeniul Regal Sinaia.

Sunt bineveniți toți cei care doresc să ia parte la evenimente din țară, din Republica Moldova sau din alte colțuri ale lumii”, se menționează în finalul comunicatului transmis de Secretariatul Regal.

R.D.

NICIUN COMENTARIU