13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:02
No menu items!

„Omul lui Băsescu”, de la suspendarea din 2007, judecat pentru luare de mită

spot_img

Răsvan Gabriel Toader i-a pus la dispoziție imobilul lui Traian Băsescu, în 2007, ca sediu de campanie

Toader Rasvan Gabriel

La referendumul din 2007, Răsvan Toader i-a pus la dispoziție lui Traian Băsescu vila sa din strada Vasile Lascăr, pentru sediul de campanie. A primit în schimb un loc pe listele PDL pentru Parlament, în 2008, apoi un post de secretar de stat în Ministerul Economiei. A fost tras însă pe linie moartă, așa că a trecut la PNL. Iar în 2012, la a doua suspendare a lui Traian Băsescu, l-a refuzat pe consilierul acestuia, Dorel Onaca, atunci când a fost întrebat dacă închiriază „imobilul norocos”.

sediu_basescu campanie

Din 2011, Răsvan Toader a intrat în atenția DNA, care i-a făcut dosar penal pentru luare de mită, în calitatea sa de director general al direcției de Politici Industriale din Ministerul Economiei. Concret, procurorii au stabilit că între decembrie 2011 și mai 2012, prin intermediul Carlei Postolache a cerut unui administrator de firmă achitarea contravalorii unei cantități de 48 mc de beton, în valoare de 14,4 mii de lei, pentru vila sa din județul Timiș.

Pentru acest „serviciu”, în contextul autorizării unui antrepozit fiscal, inculpatul Toader Gabriel Răsvan trebuia să avizeze lista cu semifabricatele și produsele finite înscrise în nomenclatorul de fabricație și să avizeze asimilarea, din punct de vedere al accizelor, a produselor energetice cu produse pentru care sunt stabilite accize, în cazul societății comerciale reprezentate de inculpatul Tulcan Stelian Vlăduț, lucru care s-a și întâmplat la data de 22.05.2012. Întreaga cantitate de beton pretinsă a fost achitată în întregime de către inculpatul Tulcan Stelian Vlăduț, prin intermediul firmei pe care acesta o reprezenta. Cantitatea de 48 mc de beton a fost utilizată de către inculpatul Toader Gabriel Răsvan la construirea unui imobil, în zona localității Ghiroda, jud. Timiș.

comunicat DNA

Procurorii au dispus sechestru asupra bunurilor lui Toader, până la suma de 14.461 lei. Răsvan Toader, Carla Postolache și administratorul firmei favorizate de Toader vor fi judecați la Tribunalul București.

M.N.