22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:02
No menu items!

„Laura Palmer” din „Twin Peaks” are probleme financiare din cauza unei boli grave

spot_img

Actriţa a fost constrânsă să îşi vândă casa şi obiectele care aveau legătură cu serialul „Twin Peaks”

sheryl-lee-laura-palmer

Sheryl Lee, interpreta personajului Laura Palmer din serialul de televiziune „Twin Peaks”, are probleme financiare serioase, din cauza unei boli sangvine grave, care i-a afectat capacitatea de a lucra, notează dailymail.co.uk.

Actriţa americană, în vârstă de 47 de ani, a fost constrânsă să îşi vândă casa şi obiectele de recuzită pe care le colecţionase şi care aveau legătură cu serialul „Twin Peaks”. Într-un interviu acordat publicaţiei Evening Standard, vedeta spune că a fost diagnosticată în 2007 cu o maladie sangvină rară, neutropenia, ce constă într-o concentraţie anormal de scăzută de neutrofile, un tip de celule albe.

A trebuit să vând totul din motive financiare. Începând de la vârsta de 40 de ani, am luptat cu această boală vreme de patru ani şi jumătate. Am încercat să lucrez în continuare cât de mult puteam, dar nu mai puteam să fac acest lucru din motive fizice, iar, atunci când arăţi ca un om bolnav, este foarte greu să primeşti un rol

Sheryl Lee,

actriță

Sheryl Lee, care a fost căsătorită cu Jesse Diamond, fiul lui Neil Diamond, a jucat apoi în câteva filme horror independente, însă onorariile pentru acele roluri erau foarte mici.

Serialul „Twin Peaks”, care a fost difuzat timp de două sezoane de postul american ABC, în 1990 şi 1991, are ca protagonist un agent FBI care investighează asasinarea unei tinere din oraşul fictiv Twin Peaks şi va reveni pe micile ecrane în 2016, cu o miniserie de nouă episoade, a anunţat postul de televiziune Showtime.

Cineastul David Lynch, reatorul serialului „Twin Peaks”, va regiza cele nouă episoade şi va scrie şi produce miniseria alături de Mark Frost.

Filmările pentru noul show TV vor începe în 2015 şi deocamdată nu se ştie dacă distribuţia originală a serialului din anii 1990 va reveni pe micile ecrane.