15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:27
No menu items!

Șpaga la medicii de la Fundeni venea prin OMV. REFERATUL PROCURORILOR

spot_img

Una dintre persoanele implicate în circuitul rețetelor false decontate de medicii șpăgari de la Fundeni a primit banii de mită prin benzinăriile OMV

reteta_medicala

Medicii care au emis peste o mie de rețete false pentru bolnavii de cancer, reținuți marți de procurorii bucureșteni aveau metode innedite de a lua șpagă. Din interceptările făcute în dosar reiese că una dintre persoane a cerut ca banii să-i fie trimiși cu un serviciu special al benzinăriilor OMV, la care nu îți trebuie cont bancar, ci doar datele din cartea de identitate. Practic, un transfer rapid de bani, din orice localitate a țării în care există benzinărie OMV.

OPREA DECEBAL: Domnule S., tot am zis că vin pe la Piteşti şi n-am mai avut treabă pe acolo. Dă-mi un cont, ceva, în care să-ţi trimit! Că n-am! Altă soluţie n-am! Sincer şi mă obosesc lucrurile minore. Ăsta e un lucru minor şi mă oboseşte şi-mi încarc memoria degeaba.

M S: Da, da. Cont? Ce să zic! Eu nu pot să am conturi! Dacă vrei doar să scapi de stresul ăsta, poţi să mi-i pui la OMV.

OPREA DECEBAL: (n.o. râde). Am înţeles! Da! La OMV? Cum adică? Că nu ştiu ce-i aia!

M S: La benzinărie! La orice benzinărie OMV.

OPREA DECEBAL: Ce fac acolo?

M S: Te duci acolo, e ca şi cum ai trimite bani prin Western.

OPREA DECEBAL: Şi mă duc unde?

M S: Eu pot să-i ridic de la orice benzinărie OMV.

OPREA DECEBAL: Nu cunosc sistemul, dar o să încerc. Deci mă duc la OMV şi-i spun că vreau să-i dau …

M S: Să-i trimit în Piteşti, mie,  M S F nişte bani şi mă suni acolo când e să completezi cu datele mele.

OPREA DECEBAL: Am înţeles.

M S: Dacă vrei neapărat să scapi de stres!

VEZI AICI REFERATUL PROCURORILOR

Procurorii și politiștii au făcut, marți dimineața, 26 de percheziții în București, Sibiu, Dolj și Ilfov, dar și la Spitalul Fundeni, fiind vizați 13 medici și farmaciști suspectați că au emis rețete false pentru bolnavii de cancer, prejudiciul fiind de 3,5 milioane de euro. Trei medici de la Sectia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni sunt vizați în dosar – Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil si Aristica Poenaru. În locuința unui medic au fost găsiți 100.000 de euro, 140.000 de dolari si 250.000 de lei.

M.N.