10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 9:21
No menu items!

Șoferii care își schimbă permisele trebuie să facă obligatoriu testele medicale

spot_img

Şoferii care îşi înnoiesc permisele de conducere înainte ca perioada de valabilitate a acestora să expire vor trebui să efectueze testele medicale prin care se atestă că sunt apţi să conducă autovehicule. Așa prevede un proiect de ordin al ministrului afacerilor interne, pus în dezbatere publică astăzi timp de zece zile.

Ordinul stabileşte condiţiile în care vor fi eliberate permisele de conducere, iar printre actele necesare se află „documentul din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere”. Acest act este obligatoriu chiar dacă preschimbarea permisului are loc înainte sau după expirarea valabilităţii acestuia.

Excepție de la această regulă o constituie situația în care şoferul cere eliberarea unui duplicat pentru permisul auto, în caz de furt, pierdere sau deteriorare. Duplicatul permisului nu îi prelungeşte însă valabilitatea.

În prezent, dacă un şofer doreşte să îşi reînnoiască permisul de conducere înainte ca valabilitatea actului să expire, nu este nevoie de teste medicale privind aptitudinea de a conduce autovehicule.

Ordinul de ministru mai stabileşte că actele pentru reînnoirea permiselor de conducere emise după 1 ianuarie 2009 pot fi trimise şi prin poştă, la serviciile comunitare de eliberare a permiselor.