7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:53
No menu items!

Și Israelul și-a condamnat un fost premier la închisoare

spot_img

ehud olmert

Fostul premier israelian Ehud Olmert a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi la plata a 75.300 de shekeli (15.000 de euro), fiind acuzat de corupţie. Sentinţa a fost pronunțată de Tribunalul districtual din Ierusalim, care în iulie a stabilit că Olmert este vinovat de acte de corupţie în scandalul numit „Centrul de investiţii”.

 

Olmert,, în vârstă de 66 de ani, este acuzat că, în timp ce era ministru al comerţului şi industriei (2003-2006) a favorizat, prin „Centrul de investiţii”, un organism oficial, împrumuturi şi garanţii oficiale pentru companiile administrate de Uri Messer, fostul său asociat în cadrul unui cabinet de avocatură.

În schimb, fostul premier a fost achitat în cazurile Talansky şi Rishon Tours, în care era acuzat tot de corupţie.

Faptele de care este acuzat Olmert datează din perioada în care era primar al Ierusalimului (1993-2003), iar apoi ministru al industriilor şi comerţului, până în ianuarie 2006.

În cazul Morris Talansky, fostul prim-ministru a fost acuzat că a primit din partea acestui om de afaceri american sute de mii de dolari. În dosarul „Rishon Tours”, provenind de la numele unei agenţii de turism din Ierusalim, Olmert era acuzat că a beneficiat ilegal de cel puţin 17 călătorii în străinătate.

Decizia de luni îi oferă lui Olmert posibilitatea să revină în politică. Fostul premier va putea candida pentru un loc în Knesset, dar nu va mai putea ocupa o funcție în Guvern.

Ehud Olmert neagă toate acuzațiile.