7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:11
No menu items!

Șeful SIE a discutat cu Victor Ponta pe tema Oltchim

spot_img

Melescanu SIE

Şeful Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta. Discuțiile dintre cei doi au avut ca temă situația de la Combinatul vâlcean Oltchim, în special cea a companiei germane PCC, acționarul minoritar.

Potrivit unor surse, șeful SIE i-a prezentat premierului și o notă informativă referitoare la întâlnirile pe care Dan Diaconescu, cel care ar trebuie să plătească pentru pachetul maajoritar de acțiuni de la Oltchim, le-a avut în deplasarea sa în străinătate. Diaconescu este așteptat să se întoarcă, astăzi, în țară.
Guvernul urmează să aprobe un plan de măsuri pentru perioada următoare, în vederea redresării situației de la combinat, mai ales pentru reluarea activității și plata salariilor restante. Cel mai probabil, procesul privatizării, eșuat în prezent, va fi reluat anul viitor.

În acest timp, protestele angajaților au fost reluate, aceștia luând în calcul varianta venirii în Capitală.