22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:46
No menu items!

Șeful IPJ Gorj, Viorel Caragea, mutat la Centrul Chinologic Sibiu

spot_img

Decizia a fost luată de șeful Poliției Române, cu aprobarea conducerii MAI

Viorel Caragea, șeful IPJ Gorj, menținut în funcție în ciuda acuzațiilor de corupție și șantaj

Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, comisarul-șef de poliție Viorel Salvador Caragea a fost mutat la Centrul Chinologic de la Sibiu.

Potrivit unui comunicat al IGP, decizia a fost luată de șeful Poliției Române, Petre Tobă, cu aprobarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne.

Prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, cu aprobarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne, cu data de 06 februarie a.c., comisar-şef de poliţie Caragea Viorel-Salvador va fi împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de director al Centrului Chinologic “dr. Aurel Greblea” – Sibiu, urmând ca în funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj să fie împuternicit comisar-şef de poliţie Parepa Gheorghe, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, cu data de 04 februarie a.c., comisar-şef de poliţie Frăţilescu Ion, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi.

Cu aceeaşi dată, prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române,  comisar-şef de poliţie Pitulescu Mircea, şef Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

IGP
comunicat

Andrei Tudor