14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 14:01
No menu items!

Şerban Ionescu va fi înmormântat sâmbătă la cimitirul Bellu

spot_img

Trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu – decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, va fi depus vineri la biserica Batiştei din Bucureşti, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la cimitirul Bellu.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu artistului o pot face vineri, între orele 8.00 şi 15.00 la biserica Batiştei sau în aceeaşi zi, după ora 17.00 în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional Bucureşti (intrarea Tudor Arghezi).

Serviciul religios va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00 la capela cimitirului Bellu, fiind urmat de înmormântare, au mai declarat reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Şerban Ionescu fusese internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat. În vara acestui an, actorul a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică, boala fiind incurabilă.