7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:12
No menu items!

Şeful ADP Sector 2 şi proprietarul terenului unde Ionuț Anghel a fost omorât de câini, audiaţi la Parchet

spot_img
foto: ziuaveche.ro
foto: ziuaveche.ro

Directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 2, Cristian Lemnaru, şi Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, au fost audiați miercuri de procurori ai Parchetului General în dosarul morții copilului. 

La ieșirea de la audieri, Cristian Lemnaru a declarat că nu a dat o declaraţie, ci s-a folosit de dreptul la tăcere.

În ceea ce-l privește pe Constantin Ciorăscu, acesta a dat  – potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax – doar o scurtă declaraţie în faţa anchetatorilor, în care a prezentat situaţia terenului din apropierea Parcului Tei din Capitală, unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini.

Parchetul General anunţa, pe 27 septembrie, că reprezentanţii legali ai Administraţiei Domeniului Public al Sectorului 2, ai SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti, precum şi Constantin Ciorăscu au fost citaţi pentru a li de aduce la cunoştinţă învinuirea – ucidere din culpă – şi pentru a fi audiaţi în calitate de învinuiţi în cauza având ca obiect decesul lui Ionuţ Anghel.

R.D.