22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:57
No menu items!

Şeful IPJ Gorj, Salvador Caragea, cercetat disciplinar. Urmează demiterea?

spot_img

Șeful IPJ Gorj, Salvador Caragea, verificat de Corpul de control al ministrului Radu Stroe

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, comisarul şef Salvador Caragea, a fost trimis în faţa Consiliului de disciplină de ministrul afacerilor interne Radu Stroe.

Decizia privind cercetarea disciplinară a lui Caragea, luată în acest weekend de Radu Stroe, survine anchetei pe care Corpul de control al acestuia din urmă a derulat-o la Gorj, începând din 17 iunie.

„Corpul de control al ministrului afacerilor interne a finalizat controlul derulat la IPJ Gorj, în urma sesizărilor cuprinse în memoriul adresat ministrului Radu Stroe la data de 17 iunie 2013. În urma prezentării concluziilor Corpului de control, ministrul afacerilor interne a dispus cercetarea prealabilă disciplinară a șefului IPJ Gorj, comisar șef Viorel Salvador Caragea. Cercetarea disciplinară va fi realizată de către Consiliul superior de disciplină al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Menționăm că, în conformitate cu prevederile statutului polițistului, sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne, la solicitarea reporterilor Sursa Zilei.

Surse judiciare au precizat însă că echipa de control a descoperit o întreagă serie de abateri disciplinare care ar fi fost comise de Salvador Caragea şi care privesc atât relaţia acestuia cu proprii subordonaţi, cât şi aceea cu simpli cetăţeni.

Potrivit Statutului poliţistului, după audierea lui Caragea, Consiliul de disciplină poate propune o sancţiune disciplinară, care poate merge de la reducerea salariului până la schimbarea din funcţie sau chiar la destituirea din poliţie. „Pentru stabilirea sancțiunii se vor avea în vedere gravitatea, împrejurările și celelalte circumstanțe pe care legea le prevede”, au explicat sursele citate.

Trimiterea comisarului şef Salvador Caragea în faţa Consiliului de disciplină este prima încercare de sancţionare a acestuia în ultimii patru ani, de când a fost instalat la şefia IPJ Gorj de fostul ministru PSD al internelor Dan Nica. Asta, în ciuda zecilor de plângeri formulate împotriva lui nu doar de simplii cetățeni și de oameni de afaceri din întreg județul Gorj, de lideri ai sindicatelor din poliție, ci chiar de șefi ai IPJ Gorj, subordonați direct acestuia.

Iar acuzațiile aduse comisarului șef Caragea erau  extrem de grave: de la abuzuri și hărțuire sexuală la șantaj la adresa unor oameni de afaceri, luare de mită, cumpărare de influență, ștergerea de probe în anchete care vizau infracțiuni de criminalitate organizată și evaziune fiscală, relații de prietenie cu lideri ai lumii interlope locale, intimidarea unor martori în anchete “incomode” pentru el și presiuni făcute asupra unor condamnați pentru a da false declarații compromițătoare împotriva unor polițiști onești, dar incomozi pentru Salvador Caragea.

Controlul Intern de la IGPR a ascuns gunoiul sub preș

Sursa Zilei devăluia însă, pe 20 iunie, cum a fost acoperit Salvador Caragea de ofiţeri ai Corpului de control al IGPR.

Astfel, până la controlul intern dispus acum de Radu Stroe, un singur control de la București – fără rezultate însă – a mai vizat activitatea șefului IPJ Gorj.

Poliția Română a transmis, la jumătatea lunii iunie, reporterilor Sursa Zilei că primul și singurul control tematic care a vizat managementul șefului IPG Gorj și al șefilor structurilor subordonate direct acestuia a fost dispus, în aprilie 2011, de șeful de atunci al Poliției Române, Liviu Popa. Concluziile acestui control au fost redactate abia anul trecut, în mandatul lui Petre Tobă.

Controlul a fost derulat de Direcția Control Intern (DCI) a Inspectoratului General al Poliției. La IPJ Gorj a fost trimis Costel Giurcă (ofițer specialist la DCI). Controlul a fost coordonat de Ion Ion Popescu, șef de Serviciu în cadrul Direcției Control Intern a IGPR, care și-a început cariera în Gorj, județul său de baștină.

Potrivit unor rapoarte ale ofițerilor IPJ Gorj, care au ajuns pe masa șefilor Poliției, anul trecut, după finalizarea raportului de control, Costel Giurcă și-a petrecut concediul în Gorj, alături de Salvador Caragea. Cât despre Ion Ion Popescu, acesta a fost răsplătit de Caragea cu un post mai bun pentru fratele său, agent șef Adrian Popescu (polițist în cadrul IPJ Gorj). Așa cum reiese din documentele care au intrat în posesia reporterilor Sursa Zilei, postul i-a fost atribuit în mod “preferențial, netransparent, fără organizarea unui concurs”.

Care a fost rezultatul controlului? Nu doar că Salvador Caragea nu a fost deranjat cu vreo sancțiune, dar rapoartele subalternilor săi, care-l incriminau, au ajuns de la Direcția Control Intern pe masa lui… Caragea.

Noi plângeri împotriva lui Salvador Caragea au ajuns și anul trecut, în mandatul chestorului Petre Tobă, la IGPR. Oficial, instituția a comunicat reporterilor Sursa Zilei că, deși nu a fost dispus un control tematic la IPJ Gorj, Direcția Control Intern a verificat fiecare petiție în parte. Rezultatul, același: nicio sancțiune pentru Salvador Caragea.

Raluca Dan/Andi Topală